"Confesiunile unui cafegiu" (Ed. Humanitas), cartea lui Gheorghe Florescu, "omul cu cafeaua din Hristo Botev 10", s-a vândut ca pâinea caldă.
Negustorul, care vindea una dintre cele mai bune cafele pe vremea nechezolului, îşi iubea meseria, îşi respecta clientela, strângând în Hristo Botev 10 crema artistică, elite medicale etc., dar scoţând la iveală şi complicităţi odioase dintre miliţieni, securişti, activişti şi interlopi.
Nimic nou sub soare.
La Florescu îi mâna dorul de cafea adevărată şi exponate de muzeu, de la banane la ciocolată şi Kent. La preţuri legale, fără contraservicii şi umilinţe. Singurul lucru primit de autor de la clienţii de suflet a fost cartea de cultură pe care i-au povestit-o unul şi altul. În cafegiul-scriitor coexistau viciul negustoriei şi cel al cititului. S-a boierit în ale culturii graţie unor nume celebre ale literaturii, oameni care, în vremea cozilor la iaurt, tacâmuri, ouă, hârtie igienică, mălai, săpun, au supravieţuit şi datorită lui Florescu.
Tip special, oltean, memorie uluitoare, respect din naştere pentru idee, gândul liber, litera scrisă şi pentru oamenii deştepţi. Hristo Botev 10 era mai mult decât un magazin de cafea, era lumea lui Florescu. Îi omenea pe şoimii cozilor (între ei mari actori, scriitori, medici, profesori), era abil cu grangurii zilei. În faţa tejghelii, amărâţii abonaţi la cozile monstruoase; în spate, rechinii comerţului şi toată foşgăiala de poliţai, şefi de depozite, turnători, mafioţi de la Interne, interlopi.
Prietenii sincere, dar şi complicităţi puturoase între negustori avizi, securişti reşapaţi, privilegiaţi de partid. Privilegiaţii de partid. "Casele de comenzi", scrie Florescu, "au fost create special pentru a camufla servirea preferenţială a celor aflaţi la putere şi a apropiaţilor lor.
Desigur, oficial fuseseră create pentru
