Pe Georgeta Stroilă, primăvara anului 1989 a prins-o la întreprinderea de transport în construcţii, la care lucra de mai bine de 20 de ani. "Nici prin minte nu mi-ar fi trecut că o să ajung în Bucureşti, mai ales că eu sunt din Călăraşi, dintr-o comună ce se numeşte Dragoş-Vodă. Şi ani la rând am lucrat ca învăţătoare necalificată la şcoala din această comună.

Mi-ar fi plăcut să rămân învăţătoare, dar nu s-a putut. Ca să fii cadru didactic trebuie să fii talentat la muzică, la desen, iar eu cântam ca trenul pe mirişte. Am fost nevoită să renunţ.

Într-una din zile, o colegă de liceu mi-a spus că a aflat că sunt locuri libere la întreprinderea asta şi că ea mă poate ajuta. Era şi problema de buletin de Bucureşti. Eu aveam buletin de Călăraşi. Dar şi pe vremea aceea funcţionau foarte bine relaţiile. Şeful de la fabrică era un om foarte bun şi foarte influent. Nu ştiu cum a făcut, cert e că, după câteva zile de la data la care mă prezentasem la el, am şi fost angajată. Mi s-a şi făcut buletin de Bucureşti, pentru că am fost luată în spaţiu de un angajat. Fictiv, că eu nu stăteam acolo.

Rolul meu în cadrul întreprinderii era să calculez orele muncite de şoferii care lucrau pe maşinile de construcţii. În funcţie de orele scrise pe fişele de pontaj, eu le calculam salariile, banii pe care îi meritau pe luna respectivă. Dacă la început noi, femeile, nu prea eram luate în seamă, treptat-treptat am reuşit să ne impunem. Cel puţin eu. Eram o persoană serioasă, care muncea mult, îşi vedea de treabă. Mă stabilisem în Bucureşti, după ce ani buni stătusem în gazdă la o femeie în vârstă, împreună cu sora mea.

În 1989 aveam 41 de ani. Eram căsătorită, aveam două fetiţe. În acel an ştiu că am avut o surpriză neaşteptată. Nu mi-am dorit-o, pentru că trebuia să dai dovadă de responsabilitate, dar mi-era imposibil să refuz. Eram membr