Chiar în Noaptea de Înviere l-am sunat pe Prea Sfinţitul Damaschin Coravu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.

Mi-a răspuns cu vocea sa blajină, de bunic cumsecade. O voce caldă, care m-a încurajat dintotdeauna şi care mă liniştea. Îmi dădea un sentiment de siguranţă divină.

L-am cunoscut pe Prea Sfinţitul în urmă cu mulţi ani, pe vremea când era vicar la Craiova. Avea studii solide de teologie, făcuse un doctorat - pe bune, nu ca acum - în Grecia şi fusese coleg cu actualul Patriarh ecumenic Bartolomeu. Şi-a dorit mult să ajungă Mitropolit al Olteniei, locul său de baştină, dar pronia divină a vrut altfel, fiind aruncat în Bărăgan. Cu toate acestea, nu a ţinut supărare pe Patriarhul Teoctist, care-i promisese altceva, iar el era unul dintre cei care în 1990 s-a zbătut pentru reîntoarcerea Patriarhului. A trecut însă peste asta şi s-a apucat de treabă la Slobozia, unde a avut rezultate notabile. A curăţat zona de preoţi nevrednici şi a rămas activ în Sfântul Sinod, unde toţi colegii îl cunoşteau după fermitatea şi încăpăţânarea sa, bună în sensul cuvântului. Era un om care, cum se spune în popor, ce avea în guşă avea şi în căpuşă.

Ultima oară când l-am văzut a fost acum câteva luni când am poposit la Slobozia, în drum spre Medgidia. Bucuros printre cei doi câini ai săi, pe care-i iubea precum pe propriii săi copii, ne-a arătat hârtia de necolaborator al Securităţii pe care o primise de la CNSAS. Nam vrut să-i stric bucuria şi să-i spun că nu are nicio valoare din punctul meu de vedere. De ieri, inima bunului episcop a încetat să mai bată şi, la doar 69 de ani, a plecat să se alăture cetelor de îngeri.

Tot ieri, Prea Sfinţitul Ioachim Mareş a trecut la cele veşnice la venerabila vârstă de 82 de ani. La câţiva ani după moartea soţiei sale (1971), PS Ioachim, cunoscut drept „cel blajin”, a fost ales Arhiereu-Vicar al E