Pe la începutul anilor ‘70, propaganda partidului roşu din China maoistă lansase o serie de poveşti moralizatoare. Una dintre acestea susţinea că un chirurg, aflat la ananghie în timpul unei operaţii dificile, a scos din buzunar faimoasa cărticică roşie a lui Mao, a citit câteva rânduri, după care, brusc iluminat de măreţele învăţături, a terminat cu brio intervenţia. După aproape 40 de ani de la eşecul politicilor stahanoviste, în România, medicului i se cere acelaşi lucru - să aplice cu stricteţe măreţele învăţături trasate de ministerul de resort şi totul va merge strună, tovarăşi!
Arătaţi cu degetul, precum chiaburii şi “cozile de topor” care puneau frână elanului revoluţionar al obsedantului deceniu, medicii români sunt îndemnaţi să facă minuni cu resurse cât mai puţine. Şi atunci, cum să nu plece care încotro, dacă serviciile de urgenţă sunt prevăzute în multe cazuri cu jumătate din posturile necesare?
Sau dacă plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească o anumită sumă, iar în momentul când medicul prescrie un anume preparat, mai ieftin, constată că farmacia nu are decât un medicament scump care depăşeşte cu mult plafonul alocat pacientului?
Dacă specialistul care suportă cu stoicism un salariu de multe ori mai mic şi decât în anumite ţări africane, constată că nu are cum să-şi practice specialitatea, din lipsă de materiale sau de instrumentar? Sau din cauză că, de exemplu, în absenţa unui specialist în anestezie, un chirurg, oricât de bun ar fi, nu are cum să opereze?
Sunt doar câteva dintre cauzele pentru care hemoragia de medici va continua, cu sau fără modelele cărticelelor lui Mao, din care se inspiră diverse ministere.
