San Antonio Spurs, câştigătoare a patru titluri NBA în ultimul deceniu, este la un pas de eliminarea din playoff-ul campionatului profesionist de baschet din SUA.
Spurs au pierdut azi-noapte, în deplasare, meciul al treilea cu Dallas Mavericks, scor 99-90 în ciuda celor 43 de puncte marcate de coducătorul de joc Tony Parker. Tim Duncan şi-a susţinut coechipierul reuşind 25 de puncte şi 12 recuperări, însă fără niciun alt sprijin important Spurs au fost nevoiţi să se recunoască învinşi, chiar dacă au condus de mai multe ori pe parcursul partide. Parker a avut o primă jumătate absolut senzaţională în care a marcat 31 de puncte, egalând un record al echipei deţinut de legendarul George "Iceman" Gervin, pentru puncte marcate într-o jumătate de meci, în playoff.
Dallas a jucat din nou pragmatic şi, chiar dacă Josh Howard a fost, cu 28 de puncte, principalul realizator, Dallas a avut nu mai puţin de şase jucători cu peste 10 puncte marcate. Forcingul din debutul sfertului al treilea s-a dovedit decisiv, după Spurs conducea la pauză. Veteranul Jason Kidd a reuşit 17 puncte, 7 pase decisive şi 7 recuperări în timp ce starul Dirk Nowitzki a fost bine închis de apărarea celor de la Spurs reuşind doar 12 puncte, combinate cu 13 recuperări. Dallas conduce seria cu 3-1 şi mai are nevoie de o singură victorie pentru calificarea în semifinalele Conferinţei de Vest. Este pentru prima oară când Spurs sunt în pragul eliminării din playoff în chiar prima rundă, lucru care nu s-a mai întâmplat din anul 2000. Spurs au cucerit în ultimul deceniu 4 titluri de campioană: în 1999, 2003, 2005 şi 2007.
Iată rezumatul partidei dintre Dallas şi San Antonio:
Embedded video from NBA Video
Alte rezultate înregistrate azi-noapte:
Utah Jazz – Los Angeles Lakers 94-108 (1-3)
Embedded video from NBA Video
New Orleans Hornets – Denver Nuggets 95-93 (1-2) @