Peste 2.000 de americani au fost păcăliţi online de reţeaua de escroci români. Prejudiciul este de cinci milioane de dolari. FBI Chicago a dibuit banda de infractori în 2006. Patru însă au reuşit să scape, ajungând în fruntea listei „Most Wanted” a Biroului Federal de Investigaţii. Şeful fugarilor este Lucian Nanău - în vârstă de 44 de ani, zis „Scarface” din cauza unei cicatrice adânci ce-i brăzdează obrazul stâng – şi primul pe lista „Most Wanted” a Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din Chicago. Îl urmează îndeaproape Gabriel Constantin, 40 de ani, Bela Balint, 27 de ani, şi Constantin Lucan, 42 de ani.
Cei patru sunt ultimii membri neîncătuşaţi de FBI din reţeaua de 25 de români acuzaţi de fraudă prin intermediul site-ului de licitaţii online „E-Bay”.
În perioada 2004-2006, escrocii au înşelat peste 2.000 de persoane, majoritatea americani, prejudiciul fiind de cinci milioane de dolari.
Reţeaua opera în oraşul american Chicago, având complici în România, unde ajungea marea parte a banilor furaţi.
„A doua şansă” era o ţeapă
Membrii reţelei urmăreau atenţi licitaţiile desfăşurate pe „E-Bay”, alegându-şi victimele dintre cei care pierdeau „la mustaţă”. Imediat, escrocii le trimiteau clienţilor un mesaj electronic prin care îi anunţau că mai puteau achiziţiona obiectul respectiv dacă trimiteau bani la câteva adrese din zona Chicago, unde agentul de vânzări va finaliza tranzacţia.
Victimele muşcau momeala şi trimiteau sumele solicitate prin Western Union, de unde erau colectate de infractori. Fireşte, produsele pentru care plăteau victimele nu soseau niciodată.
Pedepse-record pentru capii reţelei
Mesajele prin care membrii reţelei îşi momeau viitoarele victime erau atent ticluite, purtau sigla oficială a site-ului şi erau identice cu cele trimise cl