Florian Bichir: "De nenumărate ori am fost întrebat de ce nu scriu nimic despre Sorin Ovidiu Vîntu."
Nu o fac din principiu: omul este controversat şi orice ai scrie rişti să te alegi cu capul spart. Dacă îl lauzi, e clar că te-a cumpărat, ai trecut de partea mogulului. Dacă îl înjuri vârtos: ai ordin de la Cotroceni sau o faci cu speranţa în suflet că te va chema, va încerca să-ţi închidă gura. Deci, oricum o dai, tot rău iese.
Cert este că personajul este fabulos. Şi are o viaţă fascinantă. A cochetat cu literatura. A scris în tinereţe poezii care i-au fost şi publicate. A fost implicat într-o disidenţă anticomunistă. Are o puternică noţiune despre interesul naţional, probabil de la un unchi de-al său care a fost prefect al Bucureştiului în 1940. De aici atracţia sa pentru dreapta şi înfiinţarea partidului Uniunea Forţelor de Dreapta (UFD). A fost implicat cu sârbii în contrabanda cu petrol, un fel de haiduc.
Mulţi mi-au spus că are o inteligenţă diabolică şi că, autodidact, Vîntu a umilit multe vedete intelectuale. Atras de această personalitate - pentru că orice ar spune detractorii sau aplaudacii săi este o personalitate - am căutat să-l întâlnesc. Nu pentru ai cere ceva, ci pentru a-l cunoaşte. Cred că până nu cunoşti un om, nu-l priveşti în ochi, nu poţi să-ţi faci o idee despre el, să-l miroşi cum se spune în popor.
După lungi intervenţii, m-a primit. Şi el contrariat, întrebându-se probabil în sinea sa: ce-o vrea şi fraierul ăsta de la mine. Că deh, nimeni nu-l caută degeaba. L-am liniştit de la început. Nu vreau să mă angajez la el, nu am proiecte, nu cer sponsorizări. Ochii se uitau iscoditor. Când l-am întrebat ce mă durea, de poezii şi de dreapta, a început să râdă. Bucuros, dar şi un pic nostalgic, după tinereţea sa.
Am încercat să-l descos şi chiar îmi venise năstruşnica idee să-l întreb
