Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Festivalul „Gheorghe Cucu“ şi-a deschis porţile

Publicat in Adevarul, duminică 26 aprilie 2009 ·

Ediţia a IV-a a Festivalului Coral Naţional „Gheorghe Cucu“ şi-a deschis, aseară, porţile. Peste 550 de corişti din judeţele Olt, Argeş, Brăila, Dâmboviţa, Dolj, Sibiu, Suceava şi municipiul Bucureşti vor evolua pe scena festivalului. Deschiderea oficială a festivalului a avut loc la orele 18.00 în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ din Slatina. Festivalul a fost deschis cu un concert vocal simfonic extraordinar susţinut de orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova şi de corul mixt „Millennium“. „Ne aflăm la a IV-a ediţie a Festivalului Coral Naţional «Gheorghe Cucu». Ne bucurăm că am reuşit să continuăm acest festival închinat lui Gheorghe Cucu, un clasic al muzicii corale româneşti. Reprezintă o mândrie pentru judeţul Olt că, anul acesta, 17 formaţii corale de o mare valoare vor urca pe scena festivalului“, a spus maestrul Alexandru-Chirilă Stanciu, preşedintele Asociaţiei Cultural-Corale „Millennium“.

17 formaţii corale, pe scenă

Slătinenii au ocazia să asculte, în aceste zile, uverturi, coruri, duete din opere celebre din repertoriul românesc şi universal. După deschiderea festivalului, care s-a bucurat de un real succes, sala de festivităţi a colegiului devenind neîncăpătoare, şi astăzi atmosfera a fost aceeaşi. Locuitorii oraşului au venit cu mic, cu mare, pentru a se bucura de un moment deosebit. „Abia aşteptam să vin şi anul acesta la festival. Am fost şi în anii anteriori şi mi-a plăcut foarte mult. Rar avem ocazia să participăm la un aşa concert“, a spus Maria Iovan, de 45 ani. 17 coruri au urcat pe scenă, surpriza festivalului fiind Corul de Cameră „Preludiu“ din Bucureşti, dirijor Voicu Enăchescu, care va concerta astăzi de la orele 19.00Festivalul îşi va închide mâine porţile cu un concert care se va desfăşura la Mânăstirea Clocociov.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sf. Vasile: Aproape o jumătate de milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 17 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica pe 1 ianuarie, la praznicul Sfântului Vasile cel Mare. Este vorba despre 496.490 de români – 75.660 de femei şi 420.830 de bărbaţi. Cei mai mulţi bărbaţi sărbătoriţi poartă prenumele Vasile, respe

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 9 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 2 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum 17 minute
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 13 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 6 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 11 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum o ora
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°