Îi cred pe cei care se albesc la faţă şi îşi pierd cumpătul cînd simt că e cutremur. După cel din 1977, 4 martie, vreo cîteva săptămîni am dormit iepureşte, cu cîteva creioane puse pe noptieră. mai întîi în picioare. Dar cum picau cînd treceau tramvaiele, le-am băgat pînă la urmă într-un pahar de sticlă, cu gîndul că poate or zornăi în caz de Doamne, fereşte. Mai tîrziu, cînd mergeam noaptea cu trenul în vagoane de dormit, visam cutremure, de-mi fugea somnul. Pînă am ajuns să-mi zic „Asta e!” a trebuit să vină ultimul cutremur de pe vremea lui Ceauşescu. Dar tot mă mai încearcă un gol în lingurea. După cel de azi noapte, n-au ieşit pe stradă decît vecinii de pe la etajele 7.8 şi proprietarii de cîini, printre care şi soţia mea. Pînă la ghiontul din Vrancea n-am auzit măcar un cîine din vecini să latre. De-ai mei nu mai zic.Şi nici comunitarii din spatele blocului nu s-au sinchisit. O fi fost cutremurul prea mic şi nu s-au deranjat? Sau n-au vrut să provoace panică.

PS Despre cîinii de la Casa Scînteii se spune că şi-ar fi făcut datoria. La cîţi ziarişti au muşcat pînă acum, mi se pare firească atitudinea lor vigilentă.

Îi cred pe cei care se albesc la faţă şi îşi pierd cumpătul cînd simt că e cutremur. După cel din 1977, 4 martie, vreo cîteva săptămîni am dormit iepureşte, cu cîteva creioane puse pe noptieră. mai întîi în picioare. Dar cum picau cînd treceau tramvaiele, le-am băgat pînă la urmă într-un pahar de sticlă, cu gîndul că poate or zornăi în caz de Doamne, fereşte. Mai tîrziu, cînd mergeam noaptea cu trenul în vagoane de dormit, visam cutremure, de-mi fugea somnul. Pînă am ajuns să-mi zic „Asta e!” a trebuit să vină ultimul cutremur de pe vremea lui Ceauşescu. Dar tot mă mai încearcă un gol în lingurea. După cel de azi noapte, n-au ieşit pe stradă decît vecinii de pe la etajele 7.8 şi proprietarii de cîini, printre care şi soţia mea. Pînă la g