În copilărie, opera era ultimul lucru de care s-ar fi apucat. Astăzi, Anita Hartig este o soprană care a primit multe aprecieri şi premii din partea unor personalităţi ale operei româneşti „Cum o cheamă pe fata asta din Bistriţa? Are o voce spledidă”, spune o doamnă din primul rând, la un concert la care, deşi cântă în „cvartet”, Anita Hartig îşi face auzită o voce impresionantă. Demnă, simplă şi modestă, vorbeşte cu plăcere şi deschidere despre ea, despre muzică, despre operă. „Când eram mică, doream să mă fac cântăreaţă, actriţă şi poliţistă”, îşi aminteşte ea amuzată. Până la urmă, muzica a revendicat-o. A moştenit talentul de la mama ei, dar şi de la bunica sa, care cânta la „ţiteră”, un instrument arhaic, care nu este nici ceteră, nici ţambal, dar aminteşte de amândouă.

În copilărie, ea şi fratele său erau puşi tot timpul să cânte, la întâlnirile din familie, cântece cu specific german, tatăl lor fiind sas. „Fraţii Hartig”, cum îi cunoştea toată lumea, cântau şi în corul religios. Încă din timpul şcolii, Anita a fost remarcată de profesoara ei de muzică. Pe atunci, nu suporta opera. În schimb îi plăcea muzica uşoară, iar Mihaela Runceanu era idolul ei. „Îi ştiam toate melodiile. Era singura care îmi plăcea”, povesteşte Anita. Momentul în care a încetat să deteste opera a fost în timpul liceului, când a ascultat primul CD cu Maria Callas. „Atunci am zis, gata, mă fac cântăreaţă de operă!”, spune frumoasa soprană. Şi aşa a şi făcut.

Aplauzele, o mângâiere

A urmat Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În anul II, a luat primul premiu, neaşteptat, la un concurs de lieduri desfăşurat la Braşov şi patronat de renumita soprană Mariana Nicolesco. La fel de neaşteptat a fost şi premiul la Concursul Naţional de Canto „Haricleea Darclee”, unde a fost felicitată de către marele bariton Nicolae Herlea, care a asigurat