Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faţa de piatră

Publicat in Jurnalul, duminică 26 aprilie 2009 ·

"M-a tras curentul şi am jumătate din faţă paralizată. Parcă mi-au înlemnit muşchii feţei." Bietul om e urâţit de această paralizie pe jumătate din faţă, ajungând în situaţia ca figura lui să fie asimetrică.

Fiindcă în timp ce jumătatea normală a figurii capătă expresia unui surâs, cealaltă jumătate a feţei este împietrită. Medicina numeşte această boală paralizie facială periferică. Această paralizie pe jumătate de faţă se leagă cumva de curent sau de frig, denumirea este paralizie facială afrigori. Lămureşte această suferinţă acad. prof. dr. Constantin Popa. Paralizia pe jumătate de faţă este favorizată de condiţiile atmosferice. De frig, de umezeală şi eventual de curent. Li se întâmplă acest necaz mai des şoferilor. În realitate, de vină este un virus ce poate fi încadrat în categoria virusurilor herpetice. Afectat este nervul facial ce inervează fruntea, sprâncenele în mişcarea de ridicare a lor a mirare. În continuare, nervul facial este cel care comandă închiderea şi deschiderea pleoapelor. El este răspunzător de mişcările colţurilor gurii, ca şi de unele mobilizări ale muşchilor gâtului. Când este în stare de paralizie, suferindul îşi pierde sensibilitatea pe două treimi din partea anterioară a limbii. Terapia constă în medicamente antiinflamatoare pe bază de cortizon. Începută din pripă, medicaţia îl poate scoate pe om din paralizia facială a nervlui periferic. Pericol în timpul paraliziei pe jumătate de faţă este când nu mai există mişcare, nici mimică. Pericolul mare vine de la incapacitatea pleoapelor de a se închide. Există riscul ca să se usuce corneea fiindcă nu mai poate fi umezită cu lacrimi de mişcarea pleoapelor. Pentru a salva situaţia temporar se cos pleoapele în poziţia închis.

"M-a tras curentul şi am jumătate din faţă paralizată. Parcă mi-au înlemnit muşchii feţei." Bietul om e urâţit de această paralizie pe j

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°