La Tbilisi, viaţa pare să fi intrat în normal. Dar lumea este încă stresată sub şocul conflictului militar din august 2008, soldat cu proclamarea independenţei de către cele două enclave separatiste de pe teritoriul Georgian, Abhazia şi Osetia de Sud. Sentimentul este că cele două regiuni, care îi aparţin Georgiei istorice, au fost definitiv pierdute. O anumită destindere produce pentru georgieni speranţa că nu numai SUA, dar şi Europa susţine în continuare Georgia.

UE a trimis în Georgia un contingent de observatori proprii de 200 de personae, din care 20 sunt experţi români, iar o comisie internaţională pentru cercetarea cauzelor care conflictului ruso-georgian, tot sub auspiciile UE, acţionează şi ea la Tbilisi şi Moscova, având drept preşedinte, pe Heidi Tagliavigny, o diplomată distinsă din ţara neutră, Elveţia şi un vicepreşedinte, în persoana fostului ambasador al Germaniei la Tbilisi, Uwe Schramm.

Citiţi şi:

Georgia, ultima frontieră a Europei

Reportaj: Georgia şi geopolitica vinului

Georgia: cursa cu obstacole a modernizării

S-a vorbit şi se vorbeşte că presiunea Moscovei ar fi generată de sentimentele nostalgice neoimperiale, dar şi de aspiraţiile Georgiei de a accede în NATO, care ar pune în pericol Federaţia Rusă. Aici se cuvine remarcat faptul că 72% dintre georgieni se pronunţă pentru aderarea la NATO, conform unui referendumului desfăşurat înaintea summitului de la Bucureşti.

Motivul strategic al rusiei

Iar situaţia pare să fie şi în prezent la fel, în ciuda intervenţiei ruse din august anul trecut. Motivul real pentru care Rusia pare să nu accepte o integrare a Georgiei în lumea occidentală, este doar aparent de natură strategică şi de securitate.

Pe fond, tragedia Georgiei e provocată de faptul că ea reprezintă până în prezent singuru