Spărgătorii au rupt uşa de la intrare, atraşi de prada uitată de angajaţi pe birourile care se văd din stradă.
Doi spărgători au jefuit, azi noapte, sucursala OTP Bank de pe bulevardul Iuliu Maniu, aflată în apropierea sensului giratoriu din Calea Şagului şi la doar 500 de metri de Secţia 3 de Poliţie. Deşi zona cu încă patru sucursale ale unor bănci şi mai multe bancomate este împânzită de camere de supraveghere, hoţii nu au fost intimidaţi şi au rupt uşa de termopan de la intrare.
Spărgătorii au fost momiţi chiar de angajaţii băncii, care au uitat pe birouri două laptopuri, vizibile din stradă. Hoţii nu au rezistat tentaţiei, iar poliţiştii spun că banca a fost spartă mai uşor decât o maşină. Alarma băncii a pornit instantaneu, dar spărgătorii s-au dovedit a fi profesionişti şi au reuşit să finalizeze lovitura în aproximativ 15 secunde. Ei au dispărut în noapte înainte de sosirea poliţiştilor.
Sistem de securitate, o încuietoare
Agenţii firmei de pază Mike Security, care asigurau intrevenţia în caz de urgenţă la bancă, au ajuns la şase minute după declanşarea alarmei, la scurt timp după poliţişti, şi au găsit banca cu uşa larg deschisă. Sucursala nu avea paznic, iar poliţiştii nu au intrat timp de o oră la locul spargerii, până la sosirea angajaţilor băncii. Criminaliştii Poliţiei Timiş au ridicat urme din bancă.
„Există doi suspecţi. S-au luat amprente care sunt comparate cu cele din baza de date şi analizăm înregistrările camerelor de supraveghere”, a spus inspectorul Sergiu Rus, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. Hoţii au purtat glugă şi au dispărut rapid. Poliţiştii spun că banca putea fi spartă de un hoţ începător, pentru că uşa nu avea decât o încuietoare. „Nu existau bani lichizi în bancă”, a spus directorul sucursalei, Cornelia Costin.