Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.

21 ianuarie 1979 (n.r. - continuare)

Mai ţin minte că eu sau Aurel Dragoş Munteanu - cred că el mai degrabă - am fost în situaţia să întrebăm pe un american, în plin New York, la aeroport chiar, "Do you speak English?", adică vorbiţi englezeşte, şi americanul s-a uitat la noi ca la un atac atomic. Şi a răspuns că da, puţin, numai că n-am mai continuat noi discuţia.

Sigur că, întorşi acasă, noi preferăm să uităm lucrurile penibile, complexele de inferioritate pe care le-am trăit prin străinătate, umilinţele şi îngenuncherile. Dar, dragă Elena, nu mă simt deloc mai deştept şi mai înţelept nu decât tata mare, care era totuşi învăţător şi care era totuşi umblat, pentru că-ţi repet, mergea cu şareta în unele sate apropiate de Bârca, dar era mult mai înţeleaptă decât mine maica mare, despre care pot să spun şi aici că e omul care n-a greşit niciodată. Şi n-a greşit nu pentru că n-ar fi avut prilejul s-o facă. N-a greşit din înţelepciune. Dacă-i spuneai să meargă undeva, avea un splendid răspuns dacic: Ba, muică, las' că dacă e să mă duc de-acasă mă mai duc la gropniţă. Atâta mai voia să călătorească. Îşi rezervase energia de care mai avea nevoie pentru a ajunge la cimitir. Încolo nu voia să călătorească nicăieri. Şi coincidenţa cinică a făcut ca tocmai maica mare, convinsă de mine să vină să stea la Bucureşti pentru că era bolnavă, să moară la 300 de kilometri de groapa care ne-aşteaptă pe toţi pe rând.

Cred că noi, oamenii civilizaţi, avem impresia că suntem angajaţi într-o cursă a cunoaşterii. Dar ea nu e cunoaştere cursa aceasta. Ea este, cel mult, lăudăroşenie, statistică seacă. E ca şi când ai ieşi în faţa mulţimii şi i-ai spune că de mâine nu mai măn