Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CĂTĂLIN RADU TĂNASE: „Sunt tânăr, doamnă!”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 26 aprilie 2009 ·

SCHIMBARE. Meseria care l-a făcut un brand pe corespondentul special Pro TV a pierdut teren în favoarea uneia ceva mai paşnice: aceea de prezentator de ştiri. Sursa: Pro TV

Cătălin Radu Tănase, reporterul special trimis întotdeauna acolo unde “arde” mai tare, s-a cuminţit. Dar nu în totalitate. În weekenduri va îmbrăca sacoul sobru de prezentator de ştiri, alături de graţia blondă Iulia Vântur, iar celelalte trei zile de muncă le va dedica primei sale dragoste - reportajul special. Îi mai rămân două zile doar pentru el şi fetiţa lui, Carina, în vârstă de trei ani şi jumătate.

„Carina este cel mai preţios dar pe care mi l-a făcut viaţa. Poate printre puţinele. Şi pentru asta mulţumesc. Umil. I-aş aloca tot timpul din lume, tot timpul meu liber, dacă ar ţine numai de mine. Încerc, cât mi se permite, să stau cu fata mea, cât mai mult.”

Viitorul începe azi

În meseria pe care şi-a ales-o însă, „liberele” sunt doar pe hârtie, pentru că se pot transforma oricând în adevărate misiuni de comando: „De-a lungul anilor, am văzut multe libere transformate în zile de muncă grea, în frig sau ploi interminabile, războaie, evenimente cruciale. Nu mă plâng”. În astfel de momente pare că e croit după modelul militarului chemat pe front. În loc de puşcă, microfon, în loc de tanc, car de transmisie.

Se descrie, fără falsă modestie, drept unul dintre „cei mai vechi şi mai credibili corespondenţi speciali”. Cu toate acestea, spune că mai are multe de învăţat. A păstrat doza de curiozitatea fără de care nu şi-ar putea face meseria şi de-abia aşteaptă să vadă ce-i rezervă viitorul. „O, dar «Sunt tânar, doamnă» şi lumea nu aşteaptă decât să se lase descoperită. Cu cât trece mai mult timpul, cu atât am senzaţia mai acută că nu ştiu nimic şi că toate sunt în faţa mea să fie desluşite.”

Fantomele trecutului

@N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 40 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 46 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°