Prof. dr. ing. Gheorghe Mărmureanu, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), subliniază că municipiul Bucureşti, care are o suprafaţă de circa 272 km2, are structuri geologice foarte diferite în care se manifestă perioade fundamentale de vibraţie a terenului diferite. În timpul cutremurului de pământ din 30 august 1986, cu magnitudinea de 7,0 pe scara Richter, înregistrările făcute în diferite puncte ale oraşului au arătat variaţii ale acceleraţiilor, de la simplu la triplu. Fiecare zonă din Bucureşti (vezi desenul alăturat) este caracterizată printr-o acceleraţie maximă posibilă (a) cu intensitatea maximă (I) şi perioada de vibraţie a terenului (T).
„Proiectarea structurii unei clădiri trebuie să ţină seama de acceleraţia maximă a terenului în timpul unui seism major şi de perioada de vibraţie a clădirii“, subliniază prof. Mărmureanu. „Aceasta din urmă nu trebuie să fie egală cu perioada de vibraţie a terenului pe care este construită, pentru a nu intra în rezonanţă.“
Pentru o măsurare eficientă a acestor parametri, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor (INCERC) şi-a extins reţeaua seismică cu accelerografe digitale ETNA. De asemenea, în cadrul parteneriatului cu Agenţia Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA), proiectul „Reducerea riscului seismic pentru clădiri şi structuri“, Centrul Naţional de Reducere a Riscului Seismic (CNRRS) a amplasat mai multe staţii K2 în Bucureşti, datele obţinute la ultimele cutremure importante folosind la întocmirea unor hărţi de hazard şi pentru proiecte de tip „Hazus“, în curs de derulare.
Când fuge pământul
Pe harta seismică a Capitalei au fost detectate 14 zone distincte. Cele care au o acceleraţie majoră sunt Dămăroaia, zona Casa Presei Libere, Băneasa şi O
