Pe Lavinia o ştiam de multă vreme. Lucrase cu mine într-o redacţie de cotidian pe vremea când era încă studentă la jurnalistică. Pe atunci prefera mediul boem, cultiva relaţii cu tot felul de scriitori rataţi şi beţivi care se dădeau guru în domeniul reportajului de presă.

Cu vremea a evoluat destul de aiurea. Şi-a dat seama că e mult mai profitabil să treacă într-o zonă legată de PR şi a ajuns să frece mangalul la biroul de presă al unei bănci. Din fetişcana cu alură de hippioată de pe vremuri nu mai rămăsese mare lucru. Acum umbla doar îmbrăcată "business", cocoţată pe toace şi vorbea afectat. E adevărat, avea un salariu cam de patru ori mai mare decât se plăteşte obişnuit în presă. Devenise snoabă şi vorbea doar despre vacanţe scumpe prin diverse străinătăţuri şi produse variate de firmă. Singura legătură cu vechea Lavinia era gustul de a se combina cu "artişti".

Plomba

Păstrasem legătura cu ea şi, din când în când, mai ieşeam la o bere, cu toate că ajunsese autosuficientă şi mă cam enerva. De fapt, îmi plăcea să o ironizez şi să o miştocăresc când se apuca să debiteze despre cât de tare e apreciată de managerii băncii şi ce porcării scumpe şi-a mai cumpărat. De al dracului îi dădeam întâlnire în tot felul de spelunci împuţite, unde apărea şi suporta atmosfera, nu ştiu de ce, dar o făcea cu stoicism. Acum vreo două luni ne-am văzut într-un subsol plin de fum, cu miros de mucegai şi mi-a dat "două veşti mari".

Prima era că se tratează la un dentist cu totul special, unde costă 200 de euro o plombă, dar, în viziunea ei, merita, fiindcă omul era specializat fix în Marea Britanie şi avea un scaun stomatologic de fix 60.000 de euro, un Maybach dentistic.

Era o ruptură totală cu trecutul. Se hotărâse să renunţe la aventurile cu boemi şi îşi găsise un metrosexual, un fel de şefuleţ din instituţia unde lucra cu onor.