În 2007 numărul cererilor depuse s-a dublat faţă de anul anterior, iar timpul de aşteptare este din ce în ce mai lung.

Datele difuzate de ministerul de Interne italian arată că între 1980 şi sfărşitul anului 2007, peste 246.000 de imigraţi au obţinut paşaportul italian. Numai în 2007, cererile prezentate au fost mai mult de 40.000, număr dublu faţă de anul anterior.

În acelaşi an, 38.500 de străini au obţinut cetăţenia cerută în anii anteriori, cu 2500 de persoane mai mult decât în 2006. Dintre aceştia, majoritatea (31.609) au devenit italieni prin căsătorie cu un cetăţean din Peninsulă, iar 6.857 prin naturalizare (adică prin cerere făcută după 10 ani de rezidentă pe teritoriul italian).

Printre primele naţionalităţi ale persoanelor care au făcut în 2007 cerere pentru cetăţenia italiană se numără cea marocană (3.850), cea română (3.509), urmată de cea albaneză (2.605), argentiniană (2.410), braziliană (1.928), ucraineană (1.389), cubaneză (1.355) şi poloneză (1.255).

Renunţarea la cetăţenia română era obligatorie şi costa 350 de euro

Sorin Marinescu (58 de ani) trăieşte în Italia din 1979. După zece ani de rezidenţă în Italia a depus actele pentru cetăţenie şi a primit răspuns pozitiv după 3 ani. “Pe vremea aceea”, povesteşte bărbatul, “cam atât se aştepta pentru a primi paşaportul italian. Pentru cei care făceau cerere pentru că se căsătoreau cu un cetăţean italian, timpul de aşteptare era redus la jumătate”.

Multe luni se pierdeau pentru a renunţa la cetăţenia românească, lucru obligatoriu pe vremea respectivă. “Locuiam în Palermo”, povesteşte Mihai Spinei (60 de ani), “şi pentru orice hârtie trebuia să mergem la Roma, la Ambasadă. Acolo am făcut cererea de renunţare, pe care am plătit-o 700.000 de lire, în jur de 350 de euro. Pentru toate demersurile acestea mi-a trebuit mai mult de un an”.

@