Un mic seism a fost suficient să reamintească tuturor celor care locuiesc în afara arcului carpatic, adică în estul şi în sudul ţării, cât de expuşi sunt la efectele devastatoare ale unei calamităţi naturale. În faţa seismelor care pornesc din zona Vrancea nu rezistă prea multe criterii.
Soliditatea construcţiilor este cel mai important, urmat de consistenţa solului pe care sunt ridicate clădirile. Altfel spus, proiectarea şi executarea unei construcţii sunt esenţiale. Cu trei săptămâni în urmă, un cutremur ceva mai puternic - 6,3 grade faţă de 5,3, câte a avut mişcarea telurică de sâmbătă seară - a făcut ravagii în Italia. E drept că seismul "lor" a fost unul de suprafaţă şi s-a resimţit cu tărie într-o arie restrânsă, unde mii de clădiri vechi s-au transformat rapid în mormane de moloz. "Al nostru", mai slab, nu a dărâmat nimic, dar readuce în atenţie numărătoarea inversă până la seismul cel mare din seria celor care se produc o dată la câteva zeci de ani în Vrancea.
De câţiva ani s-a copt Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, iniţiată după valurile de inundaţii care au măturat România în ultima perioadă. Promulgată în noiembrie anul trecut, intrarea ei în vigoare a fost amânată pentru data de 1 iulie. Chiar dacă până atunci mai sunt doar două luni, societăţile de asigurare autorizate să încheie poliţe pentru locuinţe au ezitări în a se asocia pentru a avea o acoperire mai mare în perspectiva unei catastrofe de amploare. Dar asta nu împiedică proprietarii de clădiri să şi le asigure, pentru că poliţele minime (de 10, respectiv 20 de euro pe an, pentru valori de 10.000, respectiv 20.000 de euro ale bunurilor vizate) devin obligatorii abia în lipsa altor contracte de asigurare. Impunerea asigurării locuinţelor este o idee bună, mai ales dacă ne uităm în urmă la inundaţiile în care cei năpăstuiţi au pierdut totul, nu doar casele, r
