Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UMF a modificat Statutul personalului didactic, la Curtea Constitutionala

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 27 aprilie 2009 ·

Pensionarea profesorului Carol Stanciu a schimbat soarta tuturor academicienilor romani. Incepind cu anul viitor, membrii academiilor nu vor mai putea fi prelungiti automat in functie pina la 70 de ani. La cererea UMF, data in judecata de Carol Stanciu, institutia a contestat constitutionalitatea unui alineat de lege. Membrii Academiei Romane sau ai academiilor de ramura nu vor mai putea fi prelungiti automat in functie dupa virsta de 65 de ani, ci doar cu acordul conducerii universitatii, la fel ca profesorii universitari. Dupa implinirea virstei de 70 de ani, membrii academiilor nu vor mai fi mentinuti in activitate, ca profesori titulari, prerogativa pe care o aveau pina in prezent. Curtea Constitutionala a declarat neconstitutional paragraful din Statutul cadrelor didactice, ce facea distinctie intre profesorii universitari si membrii academiilor, dupa implinirea virstei de 65 de ani. Exceptia de neconstitutionalitate a fost admisa la cererea Facultatii de Medicina si Farmacie „Gr.T. Popa", solicitata in procesul cu profesorul Carol Stanciu. Ce a invocat UMF in proces? Articolul 129 din Legea 128 din 12 iulie 1997, privind Statutul personalului didactic, va avea in curind doar doua alineate in loc de trei. Al treilea alineat va fi suspendat dupa 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, dupa care se abroga: „Profesorii universitari, membri ai Academiei Romane sau ai academiilor de stiinte organizate pe domenii stiintifice, infiintate prin lege, pot ramine in activitate ca titulari, ceea ce inseamna cu norma intreaga in invatamint, pina la virsta de 70 de ani. Peste aceasta virsta pot fi mentinuti in activitate numai cu acordul institutiei in care lucreaza, prin prelungiri anuale" este alineatul in cauza. Aceasta inseamna ca, de acum inainte, atit profesorii universitari, cit si membrii Academiei Romane si ai academiilor de ramuri vor putea fi prelungiti i

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 56 minute
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 2 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 2 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 6 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 6 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 3 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

11°
joi

10°/23°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/11°
dum.

5°/16°
Constanta
acum

joi

9°/18°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

5°/13°
Timisoara
acum

joi

6°/23°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/17°
dum.

9°/17°