Acum cativa ani, un tip din fruntea fotbalului nostru care cunostea multe incerca sa convinga un tip care cunostea putine ca daca negi cu tarie un lucru, poti zdruncina increderea celor din jur ca faptul respectiv s-a intamplat vreodata.
Omul stia foarte bine ca teoria sa avea aplicare totala in practica. De aproape doua decenii sustinuse ca presa e nebuna atunci cand vorbeste de meciuri strategice sau de arbitri hoti, iar publicul care sesiza aceleasi lucru era sub manipularea nebunilor de mai devreme.
Astfel, la un moment dat, oamenii care au scris ani de zile despre aceste probleme au inceput ei insisi sa-si puna intrebari in legatura cu oportunitatea unor astfel de campanii, care pareau sa aiba traire doar pentru placerea dezbaterii publice.
Insa din clipa in care valiza aceea faimoasa s-a plimbat de la Bucuresti la sediul DNA din Cluj, lucrurile s-au schimbat de-o maniera incredibila. Imaginea si asa nefericita a fotbalului nostru a devenit de-a dreptul hidoasa, de parca peste machiajul prost intretinut a Ligii 1 s-ar fi aruncat cate un lighean cu apa murdara la fiecare stenograma, la fiecare retinere.
In fapt, fotbalul, ca multe alte domenii, are verzii si uscatii sai. Iar uscatii nu sunt neaparat mai multi decat verzii, dar par mai influenti, mai decisivi in perceptia publicului, care amesteca uneori si pasiunea in aprecierea fenomenului.
Ei bine, exact in acest moment, oamenii care conduc aceasta industrie, indiferent ca o fac de pe scaunele FRF sau de pe cele ale LPF, ar fi trebuit sa riposteze. Ori acestia nu mai fac nici macar efortul negarii care in trecut putea zdruncina increderea criticilor, nici macar efortul galagiei ieftine.
Pur si simplu, lasa fotbalul sa fie perceput oricum de vreme ce nimic din strategiile sanatoase de imagine care sustin o industrie nu i-a interesat vreodata, nu
