Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTECŢIA CONSUMATORULUI: Sejur de coşmar în Austria

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 aprilie 2009 ·

Un bucureştean susţine că, deşi a cumpărat un pachet turistic care includea cazare la patru stele, a stat la două stele şi i s-au şi cerut bani în plus.

Pentru un sejur de schi în Austria care, printre altele, prevedea cazare la un hotel de patru stele şi transferul zilnic gratuit până la pârtii cu autocarul agenţiei de turism, un bucureştean a plătit peste 600 de euro. Petre Ştefănescu susţine însă că a avut surpriza neplăcută să fie cazat în primele patru nopţi într-o cameră de două stele şi că şoferii au refuzat să-l ducă la pârtii. În plus, bărbatul spune că în autocar li s-au mai cerut 20 de euro pentru că erau prea puţini pasageri, iar firma ar fi ieşit în minus. Reprezentanţii companiei Interra Travel declară că niciuna dintre acuzaţii nu este adevărată.

Turist român, turist german

Toată excursia a pornit prost, a spus bărbatul. Chiar înainte de plecare, în autocar, fiecărui turist i s-au cerut câte 20 de euro pentru că erau prea puţini şi astfel compania ar fi ieşit în pierdere. Dar marile surprize neplăcute au venit din Austria.

„Toţi turiştii care au fost în acest sejur au fost cazaţi în primele două-patru nopţi în camere de categorie mult inferioară, cel mult două stele, decât ceea ce am plătit - cabinele de duş erau fabricate din plastic şi aveau cam 60x60 cm. După două zile, a plecat un grup mare de germani şi reprezentaţii hotelului ne-au propus, fără să ne spună de ce, să schimbăm camerele”, susţine băr batul.

Muşcat de gât de o insectă

Bucureşteanul spune că a schim bat camera abia după patru nopţi, şi asta pentru că într-o noapte a fost muşcat de gât de o insectă. „Zona s-a umflat foarte rău şi s-a înroşit. Dimineaţa i-am cerut recepţionerei să-mi pregătească o altă cameră pentru când voi reveni. Acest lucru se putea repeta şi în alte seri. La întoarcere era o altă recepţio

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 49 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°