Sub stricta supraveghere a gardienilor, 15 foşti şi actuali deţinuţi îşi joacă propriile roluri în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”.
Un fost CAP de pe lângă Cernavodă s-a înviorat brusc acum vreo două săptămâni, când în fostele magazii cu lăzi de caise au răsărit birouri, mese de cantină, termosuri de cafea, şerveţele, laptopuri şi gratii la ferestre. Din curte intră şi ies maşini cu deţinuţi, maşini cu mâncare, maşini cu echipament. Timp de o lună, aici se filmează primul lungmetraj al regizorului Florin Şerban, „Eu când vreau să fluier, fluier” – „titlul e ciudat. Să mor eu de nu e ciudat. Adică, el când vrea să fie coco, e coco. Nu mi se pare. Nu e aşa în realitate. Şi de asta nu-mi place”, le-ar zice Lipoveanu, deţinutul 1 în film.
Împreună cu tovarăşii săi de la Penitenciarele de minori şi tineri din Craiova şi Tichileşti - selectaţi de regizor după un curs de actorie - Lipoveanu se distrează binişor când filmează şi se plictiseşte de moarte când nu. Aşa că mai mimează un kickboxing cu băieţii, mai zice un banc, mai face roata, mai doarme un pic la soare. Atâta doar, să nu enerveze gardienii, şi ei când toropiţi de soare, când bătuţi de un vânt tăios.
„Momentele frumoase, tot eu cu hoţii mei mi le-am făcut”
Cât durează filmările, cei 12 deţinuţi încă închişi simt pe propia piele asprimea renumitului Penitenciar de maximă siguranţă de la Poarta Albă („la Craiova e parfum!”, are o revelaţie unul dintre ei). Cei cinci gardieni care-i păzesc zilnic au parte de cele mai calde „binecuvântări”, scrâşnite printre dinţi, când se întorc cu spatele. Ceilalţi trei, eliberaţi recent, se bucură de libertăţi supreme: se plimbă pe unde vor şi vorbesc la telefon. Unul dintre ei, poreclit deja Telefon (Soare în film, personajul negativ) şi-a găsit un interlocutor cu care petrece câte 16 ore neîntrerupt.
Veşni
