Intr-o perioada de mari framintari geostrategice multi analisti sint de parere ca valorile civilizatiei occidentale nu au cum sa supravietuiasca pe termen lung in cazul in care se ajunge la o ruptura trans-atlantica. "Este timpul sa incetam sa mai pretindem ca europenii si americanii impartasesc aceeasi viziune asupra lumii,sau chiar ca ei ocupa aceeasi lume", scria in numarul din iunie-iulie 2002 al publicatiei „Policy Review" Robert Kagan, unul dintre cei mai populari eseisti politici ai momentului. El avea in vedere in principal viziunea fiecareia dintre cele doua parti asupra manierei in care trebuie exercitata puterea, dar pentru multi comentatori acest aspect s-a pierdut repede pe drum. Aversiunea fata de George Bush si razboiul din Irak in combinatie cu anti-americanismul obsesiv larg raspindit in sinul elitelor intelectuale de stinga de pe vechiul continent care in mare parte domina spatiul public, mediile academice si sistemul educational au facut ca aceasta teza sa fie generalizata pentru a se decreta in final ca exista o adevarata prapastie intre valorile fundamentale dominante de pe cele doua maluri ale Atlanticului. Ceea ce nu putea decit sa incurajeze un punct de vedere oricum foarte popular in Europa de vest pe linia indemnului filosofului si sociologului german Jurgen Habermans de a „construi unitatea Europei in jurul diferentelor de valori transatlantice". Pe aceasta idee fundamentala s-a construit o adevarata mitologie a „rupturii fundamentale" care ii desparte pe europeni de americani. Viziunile caricaturale omoara disernamintul si estompeaza nuantele care in mod previzibil descriu mult mai corect realitatea, indiferent daca e vorba despre sistemul de sanatate, de cel de pensii sau despre stilul de viata si sistemul general de valori imbratisate pe vechiul si pe noul continent. Oricum aici din start se recurge la un abuz conceptual atunci cind vorb