Comentariu. A-i aduce împreună pe preşedinţii Americilor este asemănător cu organizarea unui show simultan cu pisici şi câini. America Latină este divizată nu doar după criteriul atitudinii faţă de SUA, dar şi faţă de rolul statului şi al pieţei, independenţa justiţiei sau libertatea opoziţiei. Schimbarea politicii SUA faţă de Cuba nu este nici cea mai surprinzătoare, nici cea mai importantă ştire de la al cincilea summit al Americilor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.
S-ar fi întâmplat oricum, aşa cum am arătat în articole anterioare. Decizia lui Barack Obama de a pune relaţiile dintre cele două ţări pe un nou fundament a fost luată cu mult timp în urmă, şi o mare parte a temeliei a fost deja pusă. Mult mai importante, dar mult mai puţin mediatizate sunt diferenţele politice profunde care separă guvernele Americii Latine.
De exemplu, este demn de atenţie faptul că nicio ţară n-a dorit să găzduiască întâlnirea. Una dintre puţinele decizii care se iau la astfel de summituri este legată de locul unde se vor întâlni preşedinţii data viitoare. Dar la ultima întâlnire, din Argentina, în 2005, nimeni nu şi-a oferit serviciile.
Doar după negocieri foarte lungi şi complicate, Trinidad şi Tobago a convenit să-i invite pe cei 34 de membri în capitală. Astfel s-a ajuns la summitul Calypso, plin de retorică pusă pe melodiile şi ritmul minunatelor tobe de oţel ale fostei colonii britanice.
Două blocuri
Refuzul liderilor Americii Latine de a găzdui summitul nu s-a datorat unei tendinţe bruşte de austeritate sau de lene. A-i aduce împreună pe preşedinţii Americilor este asemănător cu organizarea unui show simultan cu pisici şi câini.
Foarte simplu, majoritatea dintre ei nu se înţeleg, şi, în afara consensului în privinţa cererii adresate Washingtonului de a ridica blocada cubaneză,
