Ma nedumereste de multa vreme o atitudine pesimista care refuza sa vada ceva bun in evolutia economiei romanesti din ultimii ani, chiar din ultimele doua decenii, insistand pe o interpretare negativista a tot ce se intampla, care sfarseste uneori in indignare si manie, alteori in descurajare si fatalism. Conform acestei perspective, Romania nu a facut de fapt nici un progres, cresterea economica, daca a fost si atat cat a fost, este "nesanatoasa", conducand la o economie distorsionata, cu o scazuta capacitate productiva, necompetitiva, inundata de importuri si la cheremul capitalului strain. Statul a renuntat, prin privatizarea bancilor si a altor sectoare-cheie, la orice instrument prin care ar fi putut sa intervina in redresarea economiei si "protejarea intereselor nationale". Chiar aderarea la Uniunea Europeana nu este considerata un succes al Romaniei, ci, mai degraba, un aranjament prin care puteri dominante si-au extins influenta spre estul continentului in cautare de piete de desfacere si de locatii pentru productie ieftina.
Acest tip de discurs se bucura de o audienta crescuta in perioade de criza, si asta nu doar in Romania. Este greu de combatut pentru ca multe neajunsuri ale modului de dezvoltare din ultimii ani sunt evidente si de necontestat, de la marile ramaneri in urma inregistrate in infrastructura pana la decalajele crescande in distribuirea geografica si sociala a bunastarii. Insa, in pofida acestor evidente, convingerea mea este ca astazi economia Romaniei se afla in cea mai buna pozitie pe care a avut-o de multe decenii si, mai mult decat atat, ca are o sansa reala sa depaseasca starea de inapoiere in care se zbate de peste o suta de ani. Produsul Intern Brut a ajuns, de la mai putin de 50 miliarde dolari cu un deceniu in urma, la aproximativ 200 miliarde dolari astazi, plasand Romania pe locul 20 intre cele 44 de tari europene –
