Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burse de perfecţionare pentru chirurgii cardiologi români

Publicat in Adevarul, luni 27 aprilie 2009 ·

În ultimi 15 ani, 100 de medici din ţară au învăţat meserie de la doctorul Gheorghe Cerin. Datorită cursurilor susţinute de chirurgul român la Novara (lângă Milano), au fost efectuate mai multe operaţii sofisticate pe cord deschis, în premieră mondială. Doctorul Gheorghe Cerin (55 de ani), din Tulcea, a venit în Italia în 1992. El s-a specializat ca medic chirurg şi a lucrat timp de şapte ani la Centrul Medical din San Donato (Milano). Din 2002, este şeful Secţiei de Cardiologie din cadrul Clinicii San Gaudenzio, din Novara, unde realizează intervenţii chirurgicale pe cord deschis.

În această clinică din Novara sunt realizate anual 700 de operaţii pe cord, iar în cea din Milano, aproximativ 4.000. În Italia, operaţiile în regim de urgenţă sunt efectuate fără a necesita asigurări medicale deosebite şi, de multe ori, nu e necesară o asigurare medicală de stat sau privată.

800.000 de euro în burse

Gheorghe Cerin a creat un program de formare profesională pentru medicii români din ţară. Prin intermediul său, clinicile italiene le-au oferit burse de studii post-universitare doctorilor proveniţi din centrele medicale din Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş, Timişoara şi Iaşi. În 15 ani, aproximativ 100 de persoane au urmat cursuri de formare profesională în domeniul cardiologiei.

Datorită acestor cursuri, a fost posibilă efectuarea în România a unor complicate operaţii de bypass. Pentru aceste programe, doctorul a primit în 2007 o medalie de aur din partea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

„Preţul burselor se ridică la 800.000 de euro, bani pe care nicio ţară din UE nu i-a oferit pentru perfecţionarea sistemului sanitar din România. Este importantă şi colaborarea în domeniul cercetării dintre Universitatea Politehnică din Milano şi cea din Bucureşti”, spune Gheorghe Cerin.

Echipa de s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°