BCR, cea mai mare banca de pe piata, a devenit mai optimista in privinta evolutiei cursului, mai ales pe seama intrarii primei transe de bani de la FMI in rezerva valutara a BNR, si vede euro la 4,10 lei in iunie, fata de prognoza anterioara de 4,30 lei, conform datelor centralizate intr-un raport al Erste Group, banca-mama.
Analistii BCR mentin scenariul inversarii ulteriorare a trendului de apreciere, insa varful miscarii de depreciere anticipat pentru septembrie a fost corectat la 4,30 lei/euro fata de 4,40 lei/euro in varianta anterioara. Pentru decembrie ramane prognoza de 4,30 lei pentru un euro, cu perspectiva unui nou episod de apreciere in prima parte a lui 2010.
Pe baza informatiilor acumulate in ultimele luni, BCR
si-a revizuit estimarile privind principalii indicatori macroeconomici pe 2009, anticipand contractia PIB cu 2,1%, fata de prognoza anterioara care indica o crestere de 1,2%.
In acelasi timp, analistii bancii se asteapta la inrautatirea evolutiei somajului, care ar urma sa urce la 7,2%, respectiv cu un punct procentual mai sus fata de previziunea precedenta. Deja in luna martie somajul urcase la 5,6%, fata de 4,1% in martie 2008.
Recesiunea ar antrena de asemenea o corectie mai puternica a deficitului extern pana la 8,2% din PIB fata de estimarea veche de 9,4% din PIB. Pe primele doua luni ale anului, deficitul extern s-a ridicat la numai 614 mil. euro, in scadere cu peste 75% fata de aceeasi perioada din 2008.
In privinta deficitului bugetar, analistii BCR merg pe varianta oficiala de 4,6% din PIB care ar urma sa fie asigurata prin implementarea acordului convenit cu Fondul Monetar International si care presupune monitorizarea trimestriala a deficitului si adoptarea unor masuri de corectie in cazul unui derapaj. Prognoza de inflatie anuala ramane neschimbata, la 5,4%.
BCR, cea mai mare banca de