Vechiul drum de legătură dintre Ţara Românească şi Transilvania, botezat de comunişti cu numărul diavolului, şi-a transformat numele în renume: e cumplit! Sursa: Remus Suciu
Drumul căruia comuniştii i-au dat numărul diavolului începe din apropierea a ceea ce a mai rămas din Exploatarea Minieră Vulcan (unde, doi ani la rând, în 2001 şi-n 2002, au murit 24 de mineri). După ce ieşi din decorul deprimant al minei te întâmpină o vale destul de îngustă, cu un drum de ţară. Albul „carosabilului” te înşală şi, dacă nu te uiţi bine, te trezeşti că maşina începe să se bălăngăne prin hârtoape. Nu e mare pericol de pană de cauciuc, este pericol de spart baia de ulei.
Localnicii îşi îngroapă morţii lângă casă
Gardurile din lemn, unele mai înclinate, altele mai drepte, trec periculos de aproape de oglinzi atunci când, din sens opus, vine o altă maşină. Gospodăriile momârlanilor (oameni straşnici, sinceri şi deschişi la vorbă) stau pitite la baza munţilor, care pe unde le-a lăsat valea loc să se ridice.
Eşti pe DJ 666, aşa că nu te surprinde când constaţi că fiecare localnic îşi îngroapă morţii în grădina de lângă casă. Nu numărul drumului este însă de vină, ci tradiţia momârlanilor, explicată logic: pe mai toate văile din zonă nu este destul loc şi pentru cimitire. În Dealu Mare abia dacă s-a găsit un loc pentru ridicarea bisericii. După vreo opt kilometri parcurşi, apare şi un pod a cărui structură de rulare este formată din bârne de lemn împiedicate să se ridice sub apăsarea roţilor de doi stâlpi de beton răsturnaţi pe margini. Lângă el, o sinistră rădăcină de copac abandonată pe marginea drumului.
TIR-uri rătăcite de GPS
De la pod, după nici un kilometru valea începe să se îngusteze şi mai mult. La fel pare că face şi drumul. Ajungi la cârciuma satului. De aici încolo drumul strânge maşina.
@N_