La începutul noii sale reconstrucţii feudaliste, care circulă sub numele de des­cen­tralizare, România abia mai încape în ea însăşi, de atâta logică. Prisosul de lo­gică pune treptat stăpânire pe tot şi toate. Mai mult decât o minimă dezvoltare economică, mai mult decât o mult dorită împăcare socială, mai strălucitor ca un triumf cultural, prin noi, peste noi, îna­poi în cimitire şi înainte în maternităţi ne domină logica.

Ne lipsesc din ce în ce mai mult locurile de muncă, siguranţa zilei de mâine s-a spart în bucăţi ca un semicristal de serie, banii au devenit nişte continente de neatins, începem să scriem amintiri despre pâine, dar logica este pseudonimul de sărbătoare al scumpei noastre patrii imprevizibile.

Astfel, preşedintele României şi alţi li­de­ri politici de vârf au participat la Congresul UDMR de la Cluj Napoca. Ideea, co­rec­tă, a preşedintelui a fost exprimată de el cu toată claritatea: da - des­cen­tra­li­zării, nu - autonomiei teritoriale. Până aici însă liderul nu străbătuse decât o par­te din cărăruia logicii. Imediat, domnia sa a declarat că e de acord cu legea au­to­no­miei culturale. Dacă ar fi citit-o, iar, dacă a citit-o, dacă ar fi ţinut minte sus­ţi­nerile acelui proiect, domn' Băsescu nu avea de ce să fie de acord, în acelaşi timp, cu ceva cu care tocmai nu era de acord. Pentru că putea observa că această lege a au­to­no­miei culturale este tocmai legea au­­to­no­miei teritoriale, pavoazată ipocrit.

Îi spune asta logicului preşedinte cineva care a dat, prin seriozitatea şi intensitatea argumentelor sale, în Plenul Sena­tu­lui Ro­mâniei, tonul pentru respingerea mons­truozităţii legislative pregătite de vi­ce­pri­ministrul Marko Bella, însuşită şi tri­mi­să inconştient Camerei Superioare de Guvernul Tăriceanu. Până şi partidul dom­nului Băsescu ni s-a asociat, cu ones­ti­tate, atunci, în aşa fel încât ace