Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Clujul a pierdut duelul Ardealului în faţa Sibiului

Publicat in Adevarul, luni 27 aprilie 2009 ·

Managerul lui „U” Mobitelco, Mircea Cristescu, a dorit să mulţumească fanilor pentru sprijinul din partidele cu CSU Sibiu, dar a taxat evoluţia echipei sale CSU Atlassib Sibiu s-a calificat în semifinale după ce i-a eliminat în trei meciuri pe cei de la „U”- Mobitelco, iar aventura din acest sezon pentru trupa antrenată de Tab Baldwin s-a terminat.

În meciul trei, disputat aseară în Palatul Transilvania din Sibiu, gazdele au gestionat mai bine unele momente ale întâlnirii şi s-au impus la două puncte diferenţă, scor 89-87. Atmosfera creată de cele două galerii a fost senzaţională, dar clujenii, care s-au deplasat în număr mare la Sibiu, au părăsit sala dezamăgiţi.

„Cel mai important este să le mulţumesc fanilor, suporteri minunaţi, care ţin flacăra vie în Cluj pentru baschet. Noi nu am reuşit să fim la înălţimea suporterilor şi nu putem decât să le mulţumim. Jucătorilor le-am spus că le mulţumesc pentru prestaţia din cele trei meciuri cu Sibiul, cred că sunt mai buni decât sibienii, dar asta nu contează, ci doar rezultatele din teren”, a declarat Cristescu.

Acesta a admis că în sezonul viitor, există posibilitatea ca echipa să nu mai vizeze performanţa, ci să adopte o politică bazată pe creşterea tinerilor:

„Şi-au dat seama şi ei ce înseamnă să greşeşti în viaţă, ce au însemnat acele meciuri pierdute copilăreşte şi cum viaţa nu te iartă. Pentru noi este sezon încheiat. Marţi când revin de la Adunarea Generală a federaţiei, ne vom aşeza la o discuţie, o analiză, pe care o voi face şi cu preşedintele Valentin Nica în privinţa a ce a fost şi a viitorului. Sunt multe variante, e posibil chiar să nu vizăm o performanţă înaltă, ci doar să creştem tinere talente. În acest sezon, eşecurile noastre au fost performanţele altora”, a spus acesta.

 În prima semifinală a competiţiei se vor întâlni Elba Timişoara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 56 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 8 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°