Acum aproape o luna, Târgu-Muresul era plin deja de afise, în autobuze, centru, toate cartierele, la caminele studentesti, toata lumea cu ochii limpezi a fost informata din timp ca în perioada 23-25 aprilie se va desfasura prima editie a Festivalului International de Jazz. Am vazut si eu afisul, atunci, devreme, si mi-am zis, da, buna initiativa a Casei de Cultura a Studentilor, ia uite câte surprize: Mircea Tiberian, muzicianul roman al anului 2003 si 2007, Luiza Zan, câstigatoare a premiului pentru cea mai buna vocalista la “Festivalul de Jazz de la Montreux”, Csikos Trio si Swinging Train.
23 aprilie, ziua pe care au asteptat-o toti – sau cel putin asa gândeam eu – prima zi a Festivalului International de Jazz. Ajunsesem putin mai târziu, dar spre bucuria mea, concertul nu începuse înca. Am intrat în sala. Publicul era împrastiat pe toate scaunele, între fiecare fiind o distanta de zece scaune, daca nu mai mult. Am încercat sa-i reunesc pe toti si mi-a dat poate putin mai mult de un sfert de sala plina, majoritatea fiind organizatori, trupeti si presa. Am avut un deja-vu, amintindu-mi de concertul Riff si de “Gala Transilvania”. M-am mirat zece minute, uitându-ma ametita în jur, apoi am uitat de toate. Pe scena a urcat Mircea Tiberian, probabil cel mai complex personaj al jazz-ului din România, alaturi de Lisle Ellis din New York la contrabas si John Betsch venit din Paris, cunoscut ca unul dintre cei mai mari percutionisti din Europa, discografia sa cuprinzând un numar de peste 30 de albume.
Concertul a fost extraordinar, pacat ca s-a bucurat atât de putina lume de el. Un amalgam de sunete pe cât de diferite pe atât de compatibile, dansante pe instrumentele celor trei muzicieni, pe figurile carora se putea deslusi clar placerea si simtirea. Imediat dupa indescriptibila prestatie a trioului a început concursul de interpretare adresat vocalisti