Chrysler a ajuns la un acord cu sindicaliştii din Industria Auto americană (UAW), ceea ce îi va permite să îbncheie o alianţă cu Fiat SpA şi să fie astfel eligibil pentru acordarea unui nou ajutor guvernamental.Acordul vine la numai patru zile înaintea termenului limită acordat de autorităţile americane pentru încheierea alianţei cu Fiat.Pe de altă parte, compania americană şi-a pregătit deja documentaţia privind procedura de faliment în eventualitatea în care negocierile c
Chrysler a ajuns la un acord cu sindicaliştii din Industria Auto americană (UAW), ceea ce îi va permite să îbncheie o alianţă cu Fiat SpA şi să fie astfel eligibil pentru acordarea unui nou ajutor guvernamental.
Acordul vine la numai patru zile înaintea termenului limită acordat de autorităţile americane pentru încheierea alianţei cu Fiat.
Pe de altă parte, compania americană şi-a pregătit deja documentaţia privind procedura de faliment în eventualitatea în care negocierile cu Fiat vor eşua.
Guvernul SUA a impus Chrysler data de 30 aprilie ca termen limită pentru realizarea unui acord cu Fiat. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Trezoreria Statelor Unite va bloca finanţarea pentru constructorul american.
În acelaşi timp însă, compania italiană se arată interesată de preluarea Opel, parte a grupului General Motors. O astfel de tranzacţie ar face din Fiat un jucător de nivel mondial cu un rol important în restructurarea GM şi Chrysler.
Potrivit unor informaţii apărute în presa internaţională, Chrysler ar putea cere intrarea în procedura de faliment până la data limită, pentru a permite Fiat să aibă acces doar la operaţiunile performante ale companiei.
GM şi Chrysler au primit ajutoare de stat în valoare de 17,4 miliarde de dolari, însă acestea au fost insuficiente pentru salvarea celor două companii de la faliment. @