* Alexandru Toma s-a instalat în fotoliul de lider după primele două etape
Sâmbătă după-amiază, pe pista stadionului Municipal s-au desfăşurat primele două etape din cadrul Campionatului Naţional de dirt track, prima şi ultima repetiţie a sportivilor români înaintea Campionatelor Europene care vor avea loc în Austria.
Concursul juniorilor a fost dominat de bucureştenii Adrian Gheorghe şi Daniel Marin, care de altfel şi-au şi asigurat primele două poziţii în clasament, cu 6 şi respectiv 4 puncte, în timp ce brăileanul Sorin Popa, care a acumulat acelaşi număr de puncte - 4, a ocupat doar poziţia a treia pentru că în manşa directă a fost învins de Marin.
Întrecerea seniorilor nu a fost una spectaculoasă atât din cauza condiţiilor atmosferice neprielnice desfăşurării unei astfel de competiţii cât şi din cauza faptului că alergătorii nu au avut posibilitatea să se antreneze în ultima perioadă.
Cea mai spectaculoasă manşă a fost cea în care la start s-au aliniat reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal, Alexandru Toma, cel care în ultimii doi ani a câştigat cupa MACEC, Milen Manev, campionul naţional en titre şi Fănică Popa.
Bulgarul a avut un start mai bun, însă în prima turnantă a fost depăşit de Toma şi toate încercările lui de a-l depăşi pe brăilean au fost zadarnice.
După două etape, în clasamentul provizoriu primele poziţii sunt ocupate de reprezentanţii CSM-ului, Alexandru Toma 8 puncte şi Milen Manev 7 puncte, pe locul al treilea cu 6 puncte se află bucureşteanul Adrian Gheorghe, iar pe patru brăileanul Fănică Popa, cu 4 puncte.
Toma, Popa şi Gheorghe vor reprezenta România la europenele din Austria ce vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. * Alexandru Toma s-a instalat în fotoliul de lider după primele două etape
Sâmbătă după-amiază, pe pista stadionului Municipal s-au desfăşurat primele două etape din ca