Pe vremea când Mediaş era Mediasch, stema oraşului avea şi un ciorchine gras de strugure. Asta pentru că burg-ul, situat într-o căldare, se afla scufundat în dealuri terasate cu viţă-de-vie. După ce socialismului chiar i-a mijit mustăcioara, campania de în-blocare a adus oraşului, devenit, şi el, muncipiu, locuinţe de serviciu pentru industria care a îmbâcsit locul. Până şi Kokel-ul (Târnava) a dat pe dinafară de furie. De două ori. În 1970 şi-n 1975, inundând tal-ul (câmpia) şi aruncându-i pe oameni în disperare. Cei cu casele pe malul gârlei îţi arată şi azi până unde-a urcat apa. De şi-au găsit covoarele, înnămolite, pe tavan.
Degeaba aveau ERO, Salconserv, Automecanica, Unitatea de Aviaţie, Vitrometan, Geamuri, Cercetare în Gaz Metan. Pierduseră starea aşezată a lucrului făcut cu cap. Exodul german a golit satele din preajmă, care s-au trezit năpădite de pretinii cu pălării rotate. Cu cai cu tot. Lumea s-a tras la stadt. Şi-uite-aşa, ca-ntr-o poveste cu Hansel şi Gretel pierduţi în pădure, s-a mistuit în ceaţă şi istoria cărturarului Stefan Ludwig Roth. Tinerii nu numai că nu s-au grăbit să ia exemplu, da chiar au zbughit-o spre alte zări de carduri pline.
Mediaşul vechi, atestat la 1267, oraş din 1495, seamănă cu un melc de patiserie. Ţi-l imaginezi cu nucă, vanilie sau mac. Şi începi să-l desfăşori până la miez. Îţi prelingi paşii prin timpurile îmbrăţişate de străzi, case, turnuri, ziduri, porţi. Iar dacă vrei să-l savurezi fără a-ţi intra printre dinţi vreo coajă rătăcită, sub formă de bloc ori gugumănie modernă, nu trebuie decât să ştii de unde să porneşti umblarea. Rămăşiţă de Ev Mediu, oraşul-cetate începea cu porţi. Şi cu turnuri. Cauţi un turn şi ai găsit locul.
Din toate, au rămas trei. Ca să înţelegi cum se vălureşte deal-vale şi să-i pătrunzi logica intra-extra muros, o iei de la Turnul Porţii Forkesch (14941534). Dreapta-stânga
