În 1989, în Republica Socialistă România aproximativ 80.000 de oameni lucrau în industria de calculatoare, iar învăţământul românesc de profil "scotea" peste 3.700 de absolvenţi pe an.
Cifrele seci au sens în contextul derulării istoriei celor 20 de ani de industrie naţională de calculatoare. Dar chiar dacă putem vorbi despre această industrie doar de la sfârşitul anilor '60, după creionarea Strategiei Naţionale de dotare cu Calculatoare (1967) şi după achiziţionarea licenţei franceze IRIS graţie aprobării preşedintelui De Gaulle, trebuie menţionat faptul că în 1957 România devenea a opta ţară din lume posesoare a unui calculator electronic.
Este şi meritul lui Victor Toma, care a dezvoltat la Institutul de Fizică Atomică Bucureşti-Măgurele primul computer din România, CIFA-1. Ulterior au apărut şi calculatoarele MECIPT la Politehnica din Timişoara şi DACICC la Institutul de Calcul Cluj. La începutul anilor '60, numărul specialiştilor care lucrau în domeniul calculatoarelor era de 40-50 de oameni.
TABERE PRO ŞI CONTRA
Prof. dr Vasile Baltac a avut şansa de a fi un martor implicat în istoria calculatoarelor româneşti. A lucrat ca angajat la MECIPT din 1962 (Maşina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic din Timişoara, centru de cercetare din cadrul Institutului). În 1969 a fost numit director ştiinţific al Institutului de Tehnică de Calcul din Bucureşti pentru că Victor Toma, dezamăgit de faptul că nu se continuă cu CIFA, şi-a dat demisia din funcţie. În limbajul zilei, am spune că prof. Baltac "a fost acolo" atunci când Ceauşescu a decis soarta industriei de calculatoare din România.
"În 1966 am plecat în Anglia cu o bursă (electronică-calculatoare) British Council la Cambridge. Am aflat de la ambasadă că vine o delegaţie foarte mare (nouă persoane) să se intereseze de calculatoare. Se intenţ
