Nu vom osteni lăudând splendida revistă de cultură care este Lettre Internationale (ediţia română, publicată sub egida ICR, îl are ca redactor-şef pe rafinatul romancier, eseist şi critic B. Elvin). Ar fi multe de semnalat din nr. 68 al revistei (iarna 2008–2009). Ne mărginim aici să menţionăm semnificativul portret memorialistic semnat de Geo Şerban cu titlul Grandoare şi degradări ale devenirii la Petru Dumitriu. Sunt, în acest articol, elemente indispensabile, sugestii revelatoare pentru o extrem de necesară monografie critică a celui ce a fost poate cel mai interesant, dar şi cinic exponent al literaturii realist-socialiste din România.

Supraînzestrat ca bagaj analitic şi cultural, vorbitor cvasinativ de franceză şi germană, cu studii de altfel în Germania în timpul războiului, personaj arborând aere aristocratice, Petru Dumitriu era unul dintre foarte puţinii intelectuali marxizanţi din România la curent cu dezbaterile din rândul stângii internaţionale (mai ales după moartea lui Stalin). Textul lui Geo Şerban luminează statutul privilegiat al autorului Cronicii de familie în perioada 1955–1958. Nemembru de partid, personaj emblematic pentru categoria tovarăşilor de drum, Petru Dumitriu ajunsese, din ordinul şi cu sprijinul direct al lui Leonte Răutu, la conducerea ESPLA (Editura de Stat pentru Literatură şi Artă).

Adjuncta sa, un timp, a fost faimoasa ilegalistă Ilka Melinescu (soţul ei, doctorul Nicolae Melinescu, a fost, un timp, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ziaristică a Universităţii din Bucureşti, numită pe atunci „C.I. Parhon“). Răutu („Malvolio Leonte“), Ilka Melinescu, Miron Constantinescu (alias „Diocletian Sava“), Gogu Rădulescu, Gheorghe Haupt etc. apar ca personaje în romanele ŕ clef scrise dup㠄defecţiunea“ de la Berlin. Trilogia Cronica de familie, o împlinire romanescă monumentală (însă extrem de inegală), a fost lansată pe pi