Prin sistemul time-sharing, mai mulţi clienţi pot cumpăra aceeaşi locuinţă, pe care să o folosească alternativ timp de o săptămână sau mai multe pe an. Prin această metodă, camerele de hotel sunt cumpărate şi nu închiriate de turişti. Clienţii achită o sumă, în baza căreia vor dispune anual de respectiva cameră. O persoană cumpără drept de utilizare exclusivă, pentru o perioadă de timp determinată (de obicei şapte zile sau multiplu de şapte zile pe an) a unei unităţi de hotel (cameră sau apartament) şi se angajează prin contract să participe la acoperirea costurilor anuale aferente administrării şi funcţionării hotelului.
„Clientul poate nu numai închiria proprietatea, dar o poate chiar vinde sau lăsa moştenire. De asemenea, prin firma de administrare care a înscris acest tip de hotel în circuitul internaţional, poate face schimburi internaţionale. Se comportă ca orice produs imobiliar, se vinde, se schimbă sau se închiriază”, spune Valeria Turcaş, director de vânzări al Hotelului Cavnic, clădire aflată în construcţie şi ale cărei unităţi de cazare pot fi achiziţionate prin această metodă. Preţurile apartamentelor variază în funcţie de perioada anului în care cumpărătorul alege să fie proprietar.
Intervalul 28 decembrie-3 ianuarie este cel mai scump, fiind considerat full sezon, iar perioada 05-11 aprilie este cea mai ieftină. „Pentru că un an are 52 de săptămâni, acesta este şi numărul maxim de proprietari”, detaliază Valeria Turcaş.
Preţuri cuprinse între 3.000 şi 10.000 euro
Acest club-hotel va fi finalizat pe 31 martie 2010, dar proiectul precede transformarea lui într-o bază de tratament, pentru că hotelului i se vor alătura în faza a doua de construcţie un centru SPA cu apă sarată de la Ocna Şugatag şi un bazin acoperit. Investiţia se ridică la peste 3 milioane euro.
Grand Fiesta a ales