MIGALA. La goblenul cu Cina cea de taina s-a lucrat saptamani in sir, zi de zi Terapia ocupationala da roade, se pare, deoarece detinutele preocupate de artele plastice de la Penitenciarul de Femei Targsor si-au expus lucrarile la Palatul Parlamentului.
Arpad Dobre
Recent, Camera Deputatilor a primit o solicitare relativ obisnuita, referitoare la organizarea unei expozitii de goblenuri si arta traditionala. Problema este ca solicitarea venea dintr-un loc nu tocmai creativ, cu trimitere spre imagini nu tocmai optimiste: o inchisoare.
Mai exact, conducerea Penitenciarului de Femei Targsor a cerut Parlamentului Romaniei permisiunea de a organiza o expozitie de obiecte de arta realizate de detinutele din penitenciarele Targsor, Focsani si Margineni. Este vorba de goblenuri si alte obiecte de arta traditionala (icoane, imagini din Biblie etc) realizate de detinute talentate, chiar daca este vorba de femei care au ucis ori doar au sterpelit niscaiva lucruri sau bani. Solicitarea penitenciarului nu a fost facuta doar asa, de "amorul artei". Speranta detinutelor a fost ca, poate, vor reusi chiar sa vanda o parte dintre lucrarile de arta, iar cu banii obtinuti sa poata continua lucrarile la lacasul bisericesc din incinta Penitenciarului Targsor.
Practic, expozitia s-a realizat la initiativa senatorului de Prahova Sorin Chivu, care s-a angajat sa asigure materia prima pentru detinutele care au aratat pricepere in realizarea migaloaselor goblenuri.
Organizatorii spera ca din banii adunati de pe urma vanzarii goblenurilor si a altor obiecte migalite de detinute sa se decoreze biserica si sa se termine si catapeteasma.
MIGALA. La goblenul cu Cina cea de taina s-a lucrat saptamani in sir, zi de zi Terapia ocupationala da roade, se pare, deoarece detin