Membrii Biroului Politic Central al PNL s-au întrunit, ieri, pentru a stabili cum vor acţiona pentru a contracara efectele punerii în practică a prevederilor OUG nr. 37/2009.
Pe lângă decizia de a sesiza Comisia Europeană, liderii PNL au convenit ca fiecare filială să se implice în acordarea asistenţei juridice tuturor persoanelor care au fost afectate de normativul respectiv. Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că liderii liberali vor acţiona atât în privinţa întocmirii acţiunilor juridice, cât şi a reprezentării persoanelor ce intră sub incidenţa OUG nr. 37/2009 în instanţă. Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a confirmat că, sâmbăta trecută, a avut o întâlnire cu avocaţi din cadrul partidului şi au discutat pe marginea acestui normativ considerat a fi „o eroare legislativă". „Cei care vor accepta să le oferim consultanţă juridică gratuită o vor primi. Până la ora actuală nu am avut cereri în acest sens, dar, repet, cine are nevoie de ajutor din partea noastră îl va primi", a adăugat Gheorghe Dragomir.
Având în vedere ultimele reacţii cu privire la OUG nr. 37, apărute la nivel central, liderul PNL Constanţa nu exclude posibilitatea ca ordonanţa să cadă sau să sufere anumite modificări.
Comentarii (1) Onasis : Succes PSD şi PC la alegerile care vin şi un scor cât mai mare ! Ati demonstrat că aveţi calitate .
anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru
Voturi: +0 Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Membrii Biroului Politic Central al PNL s-au întrunit, ieri, pentru a stabili cum vor acţiona pentru a contracara efectele pun