Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrânii nu sunt o povară

Publicat in Jurnalul, marți 28 aprilie 2009 ·

Un studiu realizat de Comisia Europeană cu ocazia primei Zile Europene a Solidarităţii între Generaţii relevă că există o bază solidă a încrederii şi înţelegerii între generaţii, iar contribuţia persoanelor în vârstă la societate e foarte apreciată. Cel mai recent raport demografic al Comisiei Europene arată că generaţia "baby boom", apărută după cel de-al doilea război mondial şi care a durat până în anii '60, se apropie de vârsta de 60 de ani şi începe să se retragă de pe piaţa muncii, scrie Agerpres. Se ajunge acum la un punct de cotitură în evoluţia demografică a Europei, îmbătrânirea populaţiei devenind o realitate prezentă, populaţia de sexagenari urmând să crească cu 2 milioane de persoane în fiecare an, în următorii 25 de ani, se mai arată în raport.

TINERETUL, ÎN REGRES

În schimb, creşterea populaţiei de vârstă activă (15-64 ani) are un ritm rapid de încetinire şi se va opri în aproximativ şase ani, urmând să se micşoreze cu 1-1,5 milioane pe an.

Procesul de îmbătrânire a populaţiei va avea un impact şi asupra relaţiilor dintre generaţii, nu numai asupra celor economice, unii analişti anticipând că se vor accentua tensiunile între vârste.

RELAŢII ÎN PROCENTE

Eurobarometrul relevă faptul că majoritatea europenilor are o imagine pozitivă asupra persoanelor în vârstă, numai 14% dintre cei intervievaţi considerându-i pe bătrâni o povară. Variind de la 95% în Olanda până la 66% în Lituania, majoritatea respondenţilor a respins ideea că bătrânii ar reprezenta o povară pentru societate. Surprinzător a fost tocmai faptul că majoritatea celor care au răspuns afirmativ la această întrebare reprezenta chiar persoane în vârstă, de peste 64 de ani.

De asemenea, 49% din europeni sunt de părere că guvernele ar trebui să aloce fonduri mai mari pentru pensii şi îngrijirea medicală a bătrânilor, însă majoritatea este pesimistă: 58%

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Sondaj AtlasIntel - Scor strâns între George Simion şi Nicuşor Dan

News.ro acum 34 minute
Candidatul independent la Preşedinţie Independentul Nicuşor Dan are un uşor avans în faţa candidatului AUR George Simion, arată datele unui sondaj de opinie realizat de institutul AtlasIntel pentru HotNews, în perioada 13-15 mai. Potrivit cercetării

Nicușor Dan, 2016: „Nu mai vrem să avem un Parlament autist”. Simion, 2025: „Sper ca toți talibanii care pierd alegerile să își ceară scuze”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri (16 noiembrie 2016 n.r.), la Timişoara, că formaţiunea sa îşi doreşte ”schimbarea clasei politice, a politicianului român” şi un Parlament care ”să nu fie autist”. Afirmația este de pe vremea în car

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 8 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 12 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

HotNews acum 6 ore
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

Kelemen Hunor: La PSD e degringoladă, şi la PNL se simte. Trebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3% şi să pierzi alegerile. Nu s-a întâmplat nimănui în Europa. Doar lui Ciucă şi Ciolacu

News.ro acum 11 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, joi, că la PSD este degringoladă, şi la PNL se simte, el arătând că tebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3%, să semnezi contracte de 3 ori cât ai în buget şi să pierzi al

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 14 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

6°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°