Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAAN va primi 183,8 mil. lei de la bugetul de stat

Publicat in Curierul, marți 28 aprilie 2009

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), care produce apă grea pentru reactoarele nucleare de la Cernavodă, va primi, până în 2015, de la bugetul de stat, suma de 183,8 milioane lei pentru o investiţie necesară conformării la cerinţele de mediu, se arată într-un proiect al Ministerului Economiei.

"Nerealizarea acestei lucrări poate avea ca efect instabilitatea sistemului energetic naţional, prin scăderea producţiei cu 200 MW, precum şi afectarea programului energetic nuclear prin oprirea uzinei de apă grea, aceasta fiind o investiţie exclusivă pentru centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă", se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Economiei, citat de Mediafax.

Investiţia pentru care va fi alocată această sumă este o instalaţie de evacuare în şlam dens a zgurii şi cenuşii din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), sucursala Romag-Termo. Fostul Guvern a aprobat anul trecut o hotărâre prin care investiţia era estimată la 230,7 milioane de lei.

RAAN a fost înfiinţată în 1998 şi este deţinută integral de Ministerul Economiei şi are ca principal obiect de activitate producerea apei grele şi a produselor conexe, producerea de energie electrică şi termică pentru folosinţă industrială şi casnică, precum şi activităţi de inginerie tehnologică pentru obiective nucleare şi cercetări în domeniul nuclear. Potrivit Ministerului Economiei, sucursala RAAN, Romag-Prod, este unicul producător de apă grea la scară industrială din Europa. Finanţarea proiectului va fi asigurată şi din sursele proprii ale RAAN.

RAAN estimează că în acest an va înregistra venituri totale de 808,4 milioane de lei, în scădere cu 11% faţă de 908,1 milioane de lei anul trecut, şi un profit brut de 688.600 de lei. Pentru 2008 compania estimează un profit net de 486.000 lei. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), care produc

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 18 minute
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°