Problema Republicii Moldova nu mai preocupă pe nimeni. Gata, s-a instalat plictiseala. Noi ştim prea bine că atunci când ne preocupă prea mult o problemă ne dă sângele pe nas. Aşa că nu-i bine să ne concentrăm prea tare. Apoi, problema cip-urilor. Gata, a trecut şi ea. Au trecut şi legile.
Şi va mai trece puţin timp şi ne vom trezi brusc, ca după beţie, cu nişte rahaturi băgate-n mâini sau mai ştiu eu unde. Şi vom face frumos, ca vacile din America, după cum ne va spune cip-ul. Nici măcar o dezbatere publică n-au cerut românii. Aşa, ca idee, să li se explice cum funcţionează cip-urile, cine le-a făcut, care sunt riscurile şi ce garanţii se pot depune că toate chestiile astea fac doar atât cât ne asigură producătorii şi nimic mai mult.
Totul trece prin România ca prin brânză, nu întâmpină nicio rezistenţă. Comunism? Da, frate, comunism, care-i treaba? Dictatură? Da, frate, ce nu-ţi convine? Trecut însângerat prin închisorile comuniste? Du-te, frate, de aici, ce treabă avem noi cu ăia? Capitalism? Da, frate, capitalism, şi ce-i cu asta? Creştinism? Lasă, bre, asta-i de duminică aşa, câteodată! Uniunea Europeană? Da, frate, dacă ăsta-i mersul! Istoria României e ca natura, ca vântul şi ca ploaia. Ce poţi să faci dacă plouă? Stai şi te uiţi la ea. Şi dacă ai făcut frumos toată ziua şi ai căpătat ceva de haleală, atunci poţi să şi mănânci în timp ce te holbezi la picăturile de ploaie. Dacă bate vântul, te laşi uşor pe vine şi te joci cu un beţigaş în pământ până trece. Doar avem servicii, frate, avem de întreţinut familii, n-avem timp de tâmpenii din astea ce ţin de istorie, religie, civilizaţie bla, bla, bla.
Avem o ţară de vreo 20 de milioane de locuitori. E imposibil să găseşti 2, din cei 20 de milioane, care să privească în acelaşi sens. 20 de milioane de români - 20 de milioane de priviri absente, aşteptând să li se dea odată tonul d
