În 14 martie a împlinit 93 de ani. Eduard Costin, decanul de vârstă al sculptorilor târgumureşeni ne-a povestit din amintirile vieţii, dorind să ofere el un cadou mureşenilor. Cu o memorie prodigioasă şi o vitalitate de invidiat, Eduard Costin vorbeşte firesc, cu demnitate, despre suferinţe, boli şi victorii. Ca moldovean e legat de Dumnezeu şi de „şeful de trib”, Ştefan cel Mare, însă marca ardeleanului e pregnantă, domnia sa trăind cedarea din 1940 şi războiul ce a urmat. Şi-a descoperit talentul artistic la şcoala primară din Oradea, învăţând să deseneze, să mânuiască lutul, să cioplească lemnul.
„Toţi îi spuneau tatălui meu că voi fi cineva pe linie militară şi în 1927 el m-a adus la Târgu Mureş la şcoala militară, oraş în care voi reveni peste 41 de ani. Un necaz în familie a determinat renunţarea la această carieră, am revenit la Oradea la Liceul „Emanuel Gojdu”, pe care nu l-am absolvit din pricini financiare, şi la îndemnul dascălilor mei am urmat traseul artistic, absolvind Şcoala de arte şi meserii”, rememorează Eduard Costin.
Anii războiului, cu ordalia rusească
La terminarea facultăţii, în 1939, nori negri s-au adunat peste ţară, Eduard Costin ratând continuarea studiilor artistice la Paris. A intrat sub arme la Transmisiuni la Cluj, după care Ardealul a fost cedat şi s-a retras cu unitatea la Deva. Iar la celebrul ordin antonescian: „soldaţi, treceţi Prutul”, a ajuns la Odessa, prin stepa kalmukă, traversând Nistrul, Bugul şi cotul Donului la Stalingrad.
„Doar noi, transmisioniştii, am spart încercuirea rusească, pe o iarnă cruntă, îndreptându-ne spre Marea de Azov şi Rostov, revenind la Odessa şi Tighina şi înapoi în ţară în 1943, la Deva”, îşi aminteşte Eduard Costin. Un alt ordin l-a readus la unitate, cu care a ajuns în Moldova, unde s-a întâlnit cu armata rusească, aflată în contraofensivă. „