Actorii Casei de Cultură din Arad şi cei ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ vor prezenta, în limba franceză, spectacolul „Hymnus”, de Gyorgy Schwaida, în regia lui Radu Dinulescu, la Nimes (Franţa), în cadrul „Săptămânii Europene“, transmite corespondentul NewsIn. Manifestarea „Săptămâna Europeană“ este organizată în perioada 5-9 mai de administraţia oraşului francez Nimes, în colaborare cu asociaţia franco - română Vox Transilvanae.
„Având sloganul «Nimes găzduieşte România», sărbătoarea se va desfăşura Casa Europei din Nimes, fiind vorba despre un festival cultural care va cuprinde conferinţe, expoziţii şi recitaluri.
„Pe lângă actorii care joacă în spectacolul «Hymnus», care se joacă în limba franceză şi care a întregistrat până acum numeroase succese în Franţa, delegaţia arădeană va fi formată din reprezentanţi ai oraşului Lipova, care este înfrăţit cu localitatea Salinders din Franţa“, a mai menţionat Ovidiu Balint.
Spectacolul „Hymnus“, de Gyorgy Schwaida, în regia lui Radu Dinulescu, a fost premiat la festivalul Avignon „Off“ 2007 cu marele premiu „Coup de Coeur du club de la presse“.