Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Domnilor proprietari, nimeni nu vă ia casele!"

Publicat in Jurnalul, marți 28 aprilie 2009 ·

Câte blocuri se vor prăbuşi la un cutremur de peste 7 grade? Câţi oameni vor muri? Câte imobile vor rămâne în picioare? Sunt câteva întrebări la care românii vor răspunsuri concrete. Primarul general, Sorin Oprescu, nu vrea să panicheze populaţia, face apel la calm, dar avertizează că sunt probleme.

Proprietarii sunt greu de convins să-şi părăsească apartamentele pentru consolidare. Lucrările se fac pe banii lor, iar locuinţa le este ipotecată până la achitarea sumei.

Cei care locuiesc într-un bloc aflat pe lista clădirilor cu grad mare de risc seismic sunt greu de convins să se mute într-o locuinţă pusă la dispoziţie de municipalitate. În ultimii 12 ani, doar 12 imobile au fost consolidate, la patru se lucrează în prezent şi alte 13 se află în curs de pregătire pentru execuţie. Pentru finalizarea lor este nevoie de trei-patru ani. Pe lângă acestea, rămân alte 318 clădiri încadrate în gradul I de risc seismic, care nu pot fi consolidate cât timp asociaţiile de proprietari nu cooperează. "Există o informaţie greşită pe piaţă. Dacă ne permit intrarea în locuinţe, rămân fără ele, este o minciună. Fac apel la înţelegerea oamenilor. Domnilor proprietari, nimeni nu vă ia casele! Dorinţa este să vă facem să trăiţi în siguranţă", a spus edilul.

Pe lângă piedica pusă de asociaţiile de locatari, prin refuzul acestora de a colabora, Primăria s-a mai confruntat cu o problemă: lipsa unei comunicări cu Ministerul Culturii şi cu primăriile de sector. Oprescu a făcut apel ca instituţiile mai sus menţionate să urgenteze semnarea avizelor privind lucrările de consolidare. În ceea ce priveşte locuinţele de care Primăria Capitalei dispune, Oprescu a declarat că există peste 300 de apartamente în care se pot muta proprietarii caselor cu risc seismic ridicat pe perioada executării lucrărilor de reabilitare. De asemenea, criza din piaţa imobiliară es

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 7 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 12 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 11 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 10 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 5 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 7 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°