Aflat aproape de câştigarea titlului în Belgia, antrenorul echipei Standard Liége crede că Răzvan merită să devină selecţioner. Sursa: Reuters
Loţi Bölöni trăieşte periculos în Belgia cu Standard Liége. Cu trei etape înainte de finalul campionatului, echipa sa se află la egalitate de puncte cu liderul Anderlecht, ocupând locul doi, cu 70 de puncte.
Într-un interviu acordat pentru EVZ, antrenorul lui Standard a vorbit ieri despre bătălia aprigă cu Anderlecht, dar şi despre viitorul selecţioner al naţionalei României.
EVZ: V-aţi fi aşteptat la o luptă atât de strânsă pentru titlu?
Loţi Bölöni: Nu mi-am făcut nicio socoteală în acest sens, că vom fi la egalitate de puncte cu Anderlecht când mai sunt trei etape de disputat. Totuşi, se poate întâmpla orice în următoarele jocuri. Vom vedea ce va fi. Ori noi, ori Anderlecht! Sunt şanse mari să disputăm două partide de baraj cu Anderlecht, pentru a se cunoaşte viitoarea campioană.
Cum priviţi acest sfârşit de sezon?
Avem meciuri mai grele decât Anderlecht pe acest final de campionat. Şansele rămân însă egale pentru titlu. Etapa viitoare jucăm în deplasare, cu Zulte, a şaptea clasată, iar Ander lecht - cu formaţia de pe penultimul loc.
Sunteţi singurul antrenor român care este angrenat în lupta pentru titlu cu o echipă din străinătate. Lucescu a pierdut şansa cu Şahtior...
Nu mă compar cu Mircea Lucescu, nu mă compar cu nimeni! Îi doresc noroc şi sănătate lui nea Mircea şi să obţină succese în Ucraina. Nu m-am decis ce voi face din vară, dacă voi rămâne sau nu la Standard.
Este potrivit Răzvan Lucescu pentru a deveni selecţioner?
Federaţia va lua o decizie bună cu Răzvan. El este foarte bun pentru postul de selecţioner. Este un tânăr de perspectivă, a avut rezultate frumoase cu Rapid, a ajuns în sferturile Cupei UEFA, apoi a