*Primele zece poziţii sunt dominate de oraşe europene
Viena a fost desemnat oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume, potrivit unui top realizat anual de compana de consultanţă şi management Mercer, citat de Reuters. Scorul maxim obţinut de Viena este o consecinţă a îmbunătăţirii considerabile a mediului politic şi social din Austria, au explicat specialiştii Mercer.
Podiumul este completat de două oraşe elveţiene Zurich şi Geneva, urmat de Vancouver (Canada) şi Auckland (Noua Zeelandă), care au împărţit poziţia a patra. Pe următoarele trei locuri s-au clasat consecutiv trei oraşe nemţeşti: Dusseldorf, Munchen şi Frankfurt, urmate de Berna (Elveţia) şi Sydney (Australia), care au ocupat poziţiile a noua, respectiv a zecea.
La polul opus, pe ultima pozuşie a clasamentului se află Bagdad, capitala Irakului, care a cunoscut doar o uşoară îmbunătăţire a infrastructurii şi a politicii locale, care încurajează investiţiile. Honolulu, capitala statului insular Hawaii este oraşul american care s-a clasat pe cea mai înaltă poziţie, adică locul al 29-lea, Washington şi New York menţinându-se pe poziţiile a 44-a, respectiv a 49-a.
Singapore, primul loc la infrastructură
Singapore este oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din Asia, urcând şase locuri faţă de 2008, până pe poziţia a 26-a, datorită creşterii sale economice, devenind un important centru financiar mondial cu foarte multe şcoli internaţionale şi private. Singapore a ocupat prima poziţie într-un alt clasament, bazat pe infrastructura oraşelor, care ţine cont de standardele de electricitate, apă curentă, telefonie, conexiunile internet, transportul în comun, aglomeraţia din trafic şi frecvenţa zborurilor internaţionale de pe aeroporturile locale, fiind urmat în acest top de Munchen, Copenhaga, Tsukuba şi Yokohama.
Acest clasament, bazat pe un sistem de puncte, ţine