Producţia teatrului Maghiar din Cluj a primit cele mai importante distincţii, pentru cel mai bun spectacol şi cel mai bun regizor, iar Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au fost desemnaţi cei mai buni actori în rol principal.
Producţia Teatrului Maghiar de Stat, „Trei surori”, a primit Premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Tompa Gábor a fost desemnat cel mai bun regizor, la Gala UNITER desfăşurată aseară, într-un studio al TVR. Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au fost desemnaţi cei mai buni actori în rol principal.
De altfel, „Trei surori” a avut cele mai multe nominalizări la premii. Juriul de selecţie, format din Magdalena Boiangiu, Victor Scoradeţ şi Ionuţ Sociu, a acordat şase nominalizări Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca pentru spectacolul după piesa lui Cehov, iar pe locul doi, cu cinci nominalizări, s-a aflat Teatrul „Támasi Áron”, din Sfântu Gheorghe, cu spectacolul „Ivona, principesa Burgundiei”, de Witold Gombrowicz, montat în limba maghiară de regizorul László Bocsárdi. Acest spectacol a fost marele perdant al Galei de aseară.
O gală regală, într-un decor ieftin
Principesa Margareta şi Principele Radu ai României au participat în aseară la Gală alături de principele Jean de Luxembourg şi Principele Nicolae al Muntenegrului, deoarece premiul „Piesa anului” este oferit în fiecare an sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Piesa anului 2008 a fost desemnată „Ziua perfectă”, de Antoaneta Zaharia, iar câştigătoarea a primit trofeul din partea principelui Nicolae al Muntenegrului.
Juriul final, care a acordat premiile, a fost format din scenograful Ştefan Caragiu, criticii de teatru Ileana Lucaciu şi Ion Cocora, actorul Mircea Rusu, regizorul Cornel Todea. Premiile acordate au o valoare medie de 5.000 de lei, totalul fondului pentru trofee fiind de 107.000 de lei.
@N