Consiliul Concurenţei a început o investigaţie pe piaţa procesării laptelui, în urma unor semnale primite, care indică tensiuni între producători şi procesatori. Anul trecut, au existat trei runde de conflicte deschise între cele două părţi, fermierii fiind nemulţumiţi de diferenţele mari dintre preţul de achiziţie al laptelui şi preţul final plătit de consumatori. Ancheta sectorială – una utilă, de cunoaştere a pieţei – se axează pe primele etape de comercializare şi pe corectarea unor posibile disfuncţionalităţi de natură anticoncurenţială, se arată într-un comunicat al instituţiei. Valentin Blănaru, directorul executiv al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), a declarat pentru Gândul că instituţia culege în acest scop o serie de informaţii atât de la procesatori şi sindicatele crescătorilor de animale, cât şi de la Ministerul Agriculturii.
„Deocamdată, Consiliul adună toate datele utile pentru a realiza acest studiu. Instituţia mai realizează asemenea analize sectoriale şi în alte domenii din industria alimentară“, a explicat Blănaru.
Abia după ce vor fi culese toate informaţiile necesare, Consiliul Concurenţei va putea spune oficial dacă relaţia producători-procesatori este sau nu una conflictuală, cu influenţă asupra concurenţei de pe piaţă. Între timp, în luna martie a acestui an, producătorii şi procesatorii au convenit să pună bazele unei asociaţii interprofesionale, care va avea anul acesta şi statut juridic. (S.S.)
Consiliul Concurenţei a început o investigaţie pe piaţa procesării laptelui, în urma unor semnale primite, care indică tensiuni între producători şi procesatori. Anul trecut, au existat trei runde de conflicte deschise între cele două părţi, fermierii fiind nemulţumiţi de diferenţele mari dintre preţul de achiziţie al laptelui şi preţul final plătit de consumatori. Ancheta sectorială – una utilă, de cunoa